Game Over: Na Li a oprit seria fantastică a Simonei Halep, Cadanțu a pierdut și ea. Româncele, out de la Wimbledon

Game Over: Na Li a oprit seria fantastică a Simonei Halep, Cadanțu a pierdut și ea. Româncele, out de la Wimbledon
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a rămas fără nicio reprezentantă în turneul feminin de simplu de la Wimbledon, după ce Simona Halep și Alexandra Cadanțu au fost învinse de Na Li, respectiv de Kimiko Date-Krumm, în partide contând pentru turul 2.

Cealaltă româncă prezentă în turul 2 al turneului, Sorana Cîrstea, a fost învinsă, ieri, de sportiva italiană Camila Giorgi (Italia), locul 93 WTA, scor 7-6 (9/7), 7-6 (8/6).

Halep, probleme la spate

Simona Halep, locul 32 WTA, a fost învinsă cu scorul de 6-2, 1-6, 6-0, de sporiva chineză Na Li, locul 6 WTA, în turul doi al turneului de la Wimbledon, după un meci care a durat o oră și 25 de minute.

Halep a acuzat dureri la spate și a cerut ajutorul fizioterapeutului după ce a pierdut primul set cu 2-6. Ea a reușit să revină pe teren și s-a distanțat la 3-0 în setul doi. La acest scor a cerut din nou ajutorul fizioterapeutului, apoi încă o dată la 5-0. Românca a câștigat setul cu 6-1, dar în decisiv nu a putut să țină ritmul impus de adversară.

Simona Halep a mers la Londra după ce a câștigat zece partide la rând, în două săptămâni, care i-au adus două trofee în palmares, la Nurnberg și ‘s-Hertogenbosch.

Ea a pășit cu dreptul și pe iarba de la All England Club, calificându-se în turul secund. Însă Halep nu a put trece de Na Li, punând capăt unei serii imrpesionate de victorii consecutive, 11.

Cadanțu, două seturi de mare luptă

Calificată în premieră în turul doi al unui turneu de Mare Șlem, Alexandra Cadanțu s-a recunoscut și ea învinsă în fața sportivei japoneze Kimiko Date-Krumm (84 WTA), după două seturi extrem de echilibrate, scor 4-6, 5-6.  Cele două adversare au mers cap la cap până aproape de finalul celor două seturi, când experiența superioară a sportivei din Japonia și-a spus cuvântul, iar Kimiko Date-Krumm, care va împlini 43 de ani în septembrie, s-a impus după  o oră și 25 de minute de luptă.

Pentru performanța lor de la Wimbledon, Alexandra Cadanțu și Simona Halep vor încasa cecuri în valoare de 38.000 de lire sterline (aproximativ 44.500 de euro).

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×